Te-nvârți de mult 'n-acest pustiu
Și-ți spui mereu că-i prea târziu
Acas, 'napoi tu să te-ntorci
Să lași și roșcove și porci
Dar tatăl te așteaptă-n drum
O, nu ți-e dor de-al său parfum?
El stă cu brațele deschise
De când averea-ți împărțise
Și tu-ai crezut c-ai să găsești
Viața-n lucruri pământești
Dar ai rămas cu suflet gol
Uitând c-aveai un mare rol
În casa ta, sub o privire
Ce nu-ți spunea decât: iubire
În timp ce s-a sacrificat
De el tu te-ai îndepărtat
Și ai ajuns să-ți pară rău
Că ți-ai urmat tu, planul tău
Și-ai eșuat căutând în lume
Comori, avere și renume
E doar târziu, dar niciodată
Tatăl tău ochii n-o să-ți scoată
El încă te așteaptă-n prag
Nu-i prea târziu, o, fiu pribeag
Haina și toate-s pregătite
Păreri de rău - vor fi primite
Cu bucurie vei fi așteptat
Drumul spre cas' de-ai apucat
Să nu cumva să mai eziți
Că ochii lui sunt umeziți
Doar în a sa îmbrățișare
Fugind, tu vei găsi iertare.
Această poezie a fost scrisă cu gândul că oricât de mare ar fi durerea pierderii, bucuria regăsirii va fi și mai mare, după cum a spus Domnul Isus în Luca 15:24 "căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească."
După ce am experimentat bucuria de a fi primit înapoi, doresc ca aceste versuri, compuse în urma ascultării unei cântări și recitirii pildei fiului risipitor, să lucreze la inima celor ce încă se zbat între roșcove și porci și să-și amintească de dragostea care îi așteaptă acasă.